• EP21_Poți să trăiești din Hobby?

    Pentru Kate și Andrei retrospectiva săptămânii s-a centrat în jurul hobby-urilor.


    Mai exact, au pornit de la întrebarea „crezi că poți să trăiești din hobby sau e doar o utopie?” și vă provoacă și pe voi să meditați cu totală asumare asupra subiectului.


    Au fost întrebați de multe ori dacă acest lucru e posibil, mai ales că amândoi fac ceea ce fac din pură plăcere și pasiune, iar acestea două sunt, până la urmă, definitorii pentru categoria „hobby” - activități din plăcere, fără constrângeri și cu rezultate favorabile și intens pozitive.


    S-au plimbat și prin copilărie, familie și școală, pentru că știm atât de bine că software-ul pe baza căruia funcționăm are influențe puternice din aceste zone.


    Ați auzit și voi, poate: „Hobby e Hobby, munca e muncă”, „Plăcerea e una, munca e alta”, „Trebuie să lucrezi ce înveți la facultate”, „Muzica e pentru lăutari” și faimoasa „Dacă faci asta, o să mori de foame”. Și aici nu e vorba de educația din familie, ci de întreaga influență socială - anumite lozinci, par să fie puternic înrădăcinate în cultura noastră și transmise la fel de viu, printr-un și mai „viu grai”.


    Problema cu ele este că ne intră atât de tare în minte, încât e foarte greu să ne eliberăm - acționează pe ascuns, ca niște veritabili ninja. Din cauza asta nu înțelegem rațional „ce anume nu-i bine” și întâmpinăm numeroase blocaje.


    Adevărata rezolvare stă în creație - adică să-ți iei ustensilele și să pleci la drum. Vezi după aceea ce iese.


    Un subiect despre care s-a scris și se pot scrie multe...dar mai bine vă invităm să ascultați.


    Să ne revedem cu bine!



    32m - Apr 15, 2021
  • EP20_Ce (nu) am învățat în școli și facultăți, dar nu-i capăt de lume

    „Când m-am apucat de muncă, nu m-a ajutat nimic din toate școlile pe care le-am făcut” - citat celebru, autor Arhicunoscut (posibil să fi spus asta cu toții, la un moment dat)


    Cu siguranță, educația din școli și facultăți (cea formală) are lipsuri și multe pot fi îmbunătățite, dar podcastul de azi nu este despre a ne plânge cu cât mai mult stil.


    Este despre ce am învățat cu adevărat de acolo - inclusiv acele lucruri care nu au legătură cu materia, dar au legătură cu modul în care ne trăim viața.


    Kate a învățat că „trebuie să facă școală și facultate, ca oamenii buni”, iar Andrei a învățat că „inclusiv dacă vrei să muncești GRATIS, trebuie să ai relații”.


    Oare ce am învățat și ce n-am învățat din relația noastră personală cu școala?


    Despre cum prezentul este influențat de asocierile și credințele născute în anii de formare, plus altele la fel de faine, ascultați în episodul de astăzi.


    Să ne vedem cu bine...și cât mai repede!

    41m - Apr 7, 2021
  • EP19_Ce am fi vrut să știm despre interviuri

    Scenetă (cât se poate de reală):


    Intervievator: Povestește-mi despre tine!


    Candidat: Mai bine nu. Chiar îmi doresc jobul ăsta!


    În educația noastră formală nu am învățat cum și de ce să vorbim despre noi, cum să ne prezentăm și cum să alegem cât de conștient cu putință drumul în carieră.


    Există numeroase preconcepții despre interviuri și angajare care ne fac mai mult rău decât bine, iar „piața” este plină de sfaturi despre cum să ne purtăm și ce trebuie să NU facem.


    Uneori avem impresia că interviul, care presupune înainte de toate o relație între doi oameni, este guvernat doar de elemente tehnice scoase parcă dintr-un manual de la Facultatea de Inginerie.


    Pe de cealaltă parte, dacă vrem să avem angajați de tipul „omul potrivit la locul potrivit”, contează bazele pe care se așează întreg procesul de recrutare. În ziua de astăzi nu ne mai ciocnim de situații ca în filmul Modern Times cu Charlie Chaplin, ci avem nevoie de cu totul alte abilități și atitudini.


    Kate și Andrei vorbesc despre interviuri din ambele perspective, de angajați și angajatori, și amintesc:


    • De ce avem anxietate când mergem la interviu și ce pot face angajatorii ca să o scadă
    • Perspective realiste, care ne (mai) reduc anxietatea
    • Anxietate bună și stres folositor
    • Rolul educației formale în apariția preconcepțiilor
    • Putem obține informații utile privind cultura organizațională din comportamentul recrutorilor - oare chiar vrem să lucrăm acolo?
    • Cum putem organiza un interviu în care să sesizăm esența și nu aparența


    Audiție excelentă!

    29m - Apr 1, 2021
  • EP18_Ce n-am învățat despre colaborare

    Ce am învățat sau ni s-a transmis indirect în familie și la școală despre colaborare?

    Cum ne afectează toate acestea acum, pe drumul maturității?


    Acum, poate mai mult ca niciodată, avem nevoie să ne conectăm unii cu ceilalți. Neprevăzutul ne-a despărțit și am lăsat în spate o nevoie fundamental umană, care ne asigură dezvoltarea - a fi împreună.


    Dinamica socială și de afaceri se schimbă și avem nevoie să trecem peste tiparele vechi și să ne adaptăm la lumea de azi. Indiferent de ce mecanisme găsim, este necesar să ne schimbăm modul în care ne raportăm la colaborare și să orientăm comportamentele către echipă și către creierul „comun”.


    Kate și Andrei vă invită la discuții despre:

    -Psihologia colaborării

    -Afeceri de „tip nou”

    -Așteptări și limite

    -„Paperwork”


    Audiție plăcută!

    26m - Mar 18, 2021
  • EP17_Leadership la feminin cu Andra Carolia, fondator The Beauty Hub cu black-belt în Hospitality

    Kate și Andrei au avut-o ca invitat special pe Andra Carolia, experimentată tare în zona de Hospitality, antreprenor și fondator al „The Beauty Hub”.


    Hub-ul este un spațiu creativ și plăcut de volatil - un workplace, un loc destinat evenimentelor private cu ștaif, pop-up store pentru creatori locali, un platou de filmare și studio de fotografie care asigură cadre excelente...și mai sunt. Nu trebuie uitat faptul că este și locul unde Kate și Andrei înregistrează podcasturile.


    Parcursul personal și profesional al Andrei nu este deloc întâmplător, iar CV-ul este cu siguranță impresionant.

    A iubit de mică să fie o gazdă bună, să organizeze evenimente de familie și să strângă oamenii la un loc. Tot din familie a moștenit și spiritul de restauranteur și și-a continuat drumul în Elveția, într-una dintre cele mai prestigioase universități din sfera Hospitality. În afară de Elveția, a lucrat în Spania, Portugalia, China și SUA. În România este deja la al doilea business, pe care a reușit să-l mențină în aceste vremuri deloc zâmbitoare.


    Leadershipul feminin, așa cum Andrei ne-a scris în articolul de lună Martie (https://atlas.app/ro/blog/coaching/leadership-feminin-femei-cu-functii-de-conducere) este cel mai potrivit în perioade de criză. Țările conduse de femei în perioada pandemiei, au gestionat cel mai bine situația neprevăzută prin care trecem.


    Andra a inspirat prin experiențele ei și a oferit perspective interesante, pe următoarele topicuri:


    -Ce ar fi util să facă tinerii pentru a câștiga experiență și pentru a găsi sensul în tot ceea ce fac

    -Leadership cu steag străin vs. ce se întâmplă în România

    -Femei vs Bărbați în poziții de llideri

    -Provocări în străinătate vs. provocări în România

    -Soluții de creștere a calității serviciilor pentru industria ospitalității și nu numai


    Pentru completările necesare, vă invităm să ascultați.


    O primăvară frumoasă!



    41m - Mar 11, 2021
  • EP16_Goi in Relatie

    Aventura despre relatii continua in acest nou episod, asa cum au promis Kate si Andrei. De ce nu, doar vine Dragobetele.


    Cei doi au pornit de la o idee simpla si imprumutata - "de ce oamenii cand simt un gol interior, il sting intrand in relatii?". Oare chiar "o relatie o repara pe alta"?


    Kate si Andrei au investigat cu minutiozitate factorii pentru care oamenii resimt acel vid interior si dorinta de a sari cu capul inainte si au oferit o gramada de perspective sanatoase. Printre factori, amintim:


    -Presiune sociala si norme culturale - ce vrea familia si nu noi, presiunea grupului de prieteni, perceptii gresite si ganduri negative automate

    -Bio-fiziologia umana

    -Management emotional

    -Absenta introspectiei cu privire la aspectele invatate din relatiile trecute si lipsa feed-back-ului

    -Motivul-motivelor: carente in autocunoastere.


    La final, nu le-a ramas decat sa traga trei concluzii:


    -A fi singur si impacat este o arta!


    -Relatii potrivite = Autocunoastere. Paradoxal, dar asa este. Punct.


    -Daca vrem sa fim intelesi, trebuie sa ne facem intelesi. Nu e greu - e necesar sa fim vulnerabili, sa intelegem ca acest atribut e profund uman (este o calitate!) si sa vorbim despre noi (persoana I). Altfel, nu putem modela nicio perceptie.


    Un Dragobete care fuge dupa fete!

    31m - Feb 18, 2021
  • EP15_E mai bine in DOI

    Ne dorim relatii cat mai bune, mai ales cand vorbim de cele de cuplu. Am simtit cu totii pe pielea noastra ce inseamna sa nu ne mearga bine pe acest plan, sa fim singuri sau sa traim in conflicte interminabile.


    Realitatea este ca specia noastra este intru totul conectata la conceptul de „a trai in relatie”, iar instabilitatea din acest plan ne afecteaza toate palierele vietii - constient sau inconstient.


    Studiile arata ca oamenii cu relatii de calitate traiesc mai mult, au mai multa incredere in sine si au curajul de a face mut mai multe activitati care le aduc fericire.

    De asemenea, Inteligenta Relationala si cultivarea acesteia devine din ce in ce mai importanta in perioadele de fata.


    Kate si Andrei discuta in luna indragostitilor despre relatii si despre modalitati de imbunatatire.


    Ofera numeroase tips&tricks, pe urmatoarele subiecte:


    -Importanta autocunoasterii si emotiilor in relatii

    -Cine face primul pas?

    -A cuceri sau a fi cucerit

    -Etapele relatiilor si cum le facem fata

    -Atractie - constienta si inconstienta

    -Rezolvarea conflictelor si invatarea prin conflict

    -Mindset si atitudini pentru relatii de calitate

    -Cultivarea inteligentei relationale

    -Cum si unde gasim un partener potrivit


    La multi ani, indragostiti!


    41m - Feb 12, 2021
  • EP14_Capcanele Independentei

    „Fii independent”, „Descurca-te singur”, „Tu singur esti de ajuns”, le-am auzit de peste tot. De la parinti, prieteni, din societate. Sunt indemnuri bune, insa este nevoie sa constientizam nuantele și paradoxurile care ne afecteaza calitatea vietii.


    Pe scurt, trebuie sa (re)invatam sa traim mai bine.


    Inclusiv modul cum percepem aceste indemne depinde de sex, context social si treapta evolutiva.

    Kate si Andrei indica doua seriale - Peaky Blinders si Mrs. America, din care putem extrage informatii esentiale despre care era rolul in functie de gen si ce insemna pe alte timpuri „descurca-te singur” si care erau implicatiile.


    Curentul asa zisei independente este exacerbat de societatea individualista, in care aparent „trebuie sa ne descurcam si sa facem totul singuri”. Insa cat de real este?


    Kate si Andrei au dezbatut pe larg si prezentat impactul acestui curent si mod de gandire. Au atins si urmatoarele puncte:


    -Omul care a revolutionat cunostintele despre dezvoltarea umana a fost John Bowlby, care a aratat ca atasamentul (conexiunea emotionala cu o alta persoana) este componenta esentiala care asigura supravietuirea copilului si bazele dezvoltarii ulterioare. Bowlby a pornit o revolutie a cercetarii stiintifice, iar ulterior a fost demonstrat ca adultii au nevoie de fix acelasi lucru - legaturi puternice cu alte persoane. Unii o numesc...iubire.


    -De foarte multe ori uitam importanta relatiilor si efectele negative ale lipsei relatiiilor de calitate. Nu doar cele de cuplu sunt importante, ci si relatia noastra cu sine, cu altii si cu lumea.


    -Studiile au descoperit ca persoanele care se simt atasate si in siguranta alaturi de partenerul de cuplu, traiesc mai bine, au incredere in sine si se angajeaza in activitati noi. Contrar asteptarilor, sunt mai „independente” decat cele care „fac totul singur”. Paradoxal, nu?


    Kate si Andrei va invita sa meditati asupra relatiilor voastre (de toate felurile), sa actionati in sensul dezvoltarii acestora si sa notati cresterile care apar pe alte paliere ale vietii (cariera, dispozitie etc.). Adica sa culegeti roadele!


    Va dorim relatii mai bune, in luna iubirii!

    36m - Feb 5, 2021
  • EP13_Stereotipuri pandemice

    Avem o inclinatie naturala catre a pune etichete, din mai multe motive - modul economic in care functioneaza creierul, inclinatia de a evalua oamenii din jur pentru a ne asigura supravietuirea, erori de logica si credinte.


    De asemenea, unele etichete lumineaza drumul stigmatizarii. Cand esti stigmatizat, esti pus intr-o lumina negativa de ceilalti oameni pentru caracteristici pe care le ai. Si aici, sunt multe motive pentru care poti ajunge stigmatizat: apartenenta la grupuri, boli, consum de alcool, rasa, religie sau...situatia scolara exemplara.


    Pandemia a mai nascut un motiv - inclusiv Organizatia Mondiala a Sanatatii semnaleaza despre stigmatizarea in contextul Covid-19. Practic, cei care sunt perceputi ca avand de-a face cu boala, direct sau indirect, pot suferi din cauza acestui fenomen.


    Motivele, asa cum afirma inclusiv OMS, sunt legate de:

    -Teama noastra de necunoscut

    -Date putine si difuze privind realitatea virusului

    -Inclinatia umana de a da vina pe altii


    Problema cu acest tip de stigmatizare, pentru ca pandemia ne-a afectat pe toti, este ca lucreaza invizibil - erodeaza societatea, relatiile dintre oameni, modifica perceptii si ataca, pe termen lung, sanatatea mintala.


    Kate si Andrei vorbesc despre modul in care s-au raportat ei la pandemie, temeri si ganduri irationale, despre fortele invizibile care ne influenteaza viata si ne ofera modele de gandire sanatoase astfel incat sa facem fata cat mai bine fenomenului.


    Auditie placuta!

    28m - Jan 28, 2021
  • EP12_Arta de a spune NU

    Traim intr-un ritm capitalist de alert si simtim, uneori, presiune din toate unghiurile. Cel mai ascutit unghi este, desigur, acela al criticului interior, care nu ne lasa sa ne vedem de treburile noastre.


    A spune NU inseamna a seta limite, a alege si, mai presus de toate, a intelege cine suntem si ce vrem. Simplu de zis, usor de facut, mai ales ca drumul cunoasterii de sine nu este ales constient de toata lumea. Vestea buna este ca invatam despre noi de fiecare data cand facem ceva - primim feedback din interiorul nostru, cat si din mediul extern.


    De ce "a spune NU" a devenit o arta? Pentru ca e usor sa sari parleazul - de la a-ti sustine drepturile si nevoile tinand cont si de ceilalti, la a deveni un veritabil capcaun.


    Kate si Andrei au discutat despre ce inteleg ei prin "NU" si puterea conferita acestuia. Au dat numeroase exemple personale, din sesiuni si din mediul organizational si au intarit nevoia de a invata, daca nu am facut-o pana acum, "cum sa spunem NU" cat mai elegant. In discutii, au mai atins:

    -Ce efecte exista in prezent pentru fiecare dintre noi ca urmare a lipsei limitelor clare

    -Ce pierdem si ce castigam cand spunem NU

    -Cum ar arata viata noastra daca am accepta orice

    -Din ce motive ne e greu sa spunem nu

    -Legaturile cu modul in care ne este afectata imaginea de sine

    -Cat de mult ne intereseaza, de fapt, parerea celorlalti

    -Si cate si mai cate...


    Ascultare placuta! Merita!



    34m - Jan 21, 2021
  • EP11_Atac la Panica si Anxietate

    Am avut un 2020 destul de ciudat si presarat cu multe elemente de noutate.

    Ne dorim sa pornim 2021 in forta - adica sa ne asiguram ca avem o baza solida pe care sa construim si toate instrumentele care sa ne ajute sa avem grija de psihicul nostru, implicit de starea noastra de bine.


    In 2020 a renascut un "copil nedorit" - panica, devenita pe alocuri "epidemica" si legata strans de fenomenele de masa. Am fost inundati de continut generator de anxietate - din mass-media, de la familie sau prieteni si de comportamente de distantare. In final, am ajuns sa ne simtim, generic spus, "mai putin bine" si de foarte multe ori nu am inteles de ce.


    Din nefericire, unele fenomene sunt "cu bataie lunga" - adica ne rod incet-incet, fara sa ne dam seama si ating momentul de cumpana mult mai tarziu.


    Din aceste puncte de vedere, este foarte important sa cunoastem modul in care functioneaza mintea noastra sub influente din taramul inconstientului, astfel incat sa putem preveni si sa ne putem apara.


    Intelegem mai bine lucrurile atunci cand ni se explica "de ce-urile" asa ca Andrei si Kate au vorbit despre:


    -Care este traseul anxietatii, panicii si atacurilor de panica

    -Ce se intampla neurologic, biologic si chimic cand suntem anxiosi

    -De ce apare anxietatea mai des in cazul unor oameni

    -Cum se "dreseaza" amigdala din creierul nostru, adica centrul care devine activat cand ne confruntam cu pericole

    -Care este mecanismul prin care creierul nostru isi creeaza fricile


    Cei doi ne ofera o noua perspectiva vis-a-vis de cum sa gandim si sa actionam in noul an astfel incat sa avem grija de noi, intr-o lume in care suntem influentati treptat de factori invizibili.


    Auditie placuta!

    42m - Jan 14, 2021
  • EP10_S-a sustenabilit

    A fi parte din solutie si nu din problema pare ceva simplu. Daca nu pare la indemana, pare scos din carti sau doar o platitudine.


    S-a vorbit de sustenabilitate cu drag si spor, la nivel guvernamental, privat si social. De multe ori privim subiectul doar dintr-o perspectiva conceptuala si mai putin dintr-una faptica si uitam numeroasele fatete ale actului de a trai si a fi cu adevarat "sustenabil".


    De ce e important subiectul la inceput de an?

    Pentru ca e important sa pornim cu un mindset sanatos, cu drive-ul de a prezerva, a planifica si organiza resursele personale sau cele din jurul nostru. Asadar, pentru a avea un an "curat", este important sa punem in aplicare noi moduri de gandire si actiuni care sa ne faca sa ne fie mai bine. Noua, dar si celorlalti.


    Kate si Andrei au dus conceptul catre practica si au atins zone foarte putin percepute sau discutate. Au vorbit despre ce inseamna sustenabilitatea din punct de vedere:

    -Al stilului de viata, gandirii si comportamentului

    -Al impactului asupra mediului si calitatii vietii

    -Psihologic - la ce se refera sustenabilitatea psihologica?

    -Momentul de acum si maxima lui Oki Sato - "nu mai exista design bun, decat daca este prietenos cu mediul". Pana la urma, traim cu totii intr-un mediu. Nu?


    La Multi Ani si un An Nou diferit de bun!


    Auditie placuta!

    36m - Jan 7, 2021
  • EP9_Leru-i ler

    Sigur ca a venit Mosu' si anul acesta, chiar daca perioada prin care trecem e putin mai neobisnuita. Nu putem petrece in grupuri mari, dar o sarmaluta, o atentie tot putem imparti cu familia si cativa prieteni. Daca nu, luam masa impreuna pe videocall. Suna ciudat, poate, dar trebuie sa ne adaptam cumva si sa ne bucuram de ce avem.


    Kate si Andrei vorbesc despre obiceiurile lor de Craciun din copilarie, despre cum ne transformam pe parcursul vietii si cum ne raportam la Sarbatori si, de ce nu, despre ce mancare pun pe masa lor de Craciun. La final de an descoperim ca nu a fost totul atat de negru - ne-am mai linistit, ne-am uitat mai mult in interiorul nostru si ne-am apropiat mai mult de cei dragi. Hai ca-i fain!


    Despre ochii pe care ii aruncam asupra Sarbatorilor, "din copilarie la pandemie", Andrei a pregatit si un articol relevant - https://www.paginadepsihologie.ro/sarbatorile-de-iarna-cu-alti-ochi-povesti-din-copilarie-in-vremuri-de-pandemie/.


    Acum ca ne-am primit cadourile, ascutiti-va Sorcovele ca vine Anul Nou!


    Sarbatori fericite!

    34m - Dec 24, 2020
  • EP8_Why Local?

    "Cumparam branduri renumite nu pentru produse in sine sau pentru calitatea lor, ci pentru modul in care ne fac ele sa ne simtim" - psihologul din Andrei


    "Cumpararea brandurilor locale pur si simplu ne face bine - economic, social, uman" - designerul din Kate


    Tema de astazi sa invarte in jurul conceptului #BuyLocal - adica sa cumparam produse romanesti in cazul nostru, pentru ca sunt bune, in trend si de calitate, la fel ca cele din import.


    Kate a amintit de cafeneaua ei preferata, "produs romanesc" si despre cum se simte cand merge acolo, intr-un brand local. Povesteste despre atmosfera de acolo ca parca scoasa dintr-un film - oameni calzi si interactiuni autentice, care te fac sa te simti bine si sa mai vii. Sunt multe lanturi straine care incearca asta, insa tot "romanul stie ce-i place romanului".

    Andrei a povestit de copilaria lui la Soveja si despre norocul pe care il are ca se poate aproviziona acolo cu produse naturale si facute in mod sigur de mana unui om. A legat povestea de impactul economic pozitiv pe care l-ar avea tara noastra daca am promova producatorii din zonele rurale - ne-ar ajuta si pe noi: am manca carne cu carne si mere care nu-s din plastic.


    Kate si Andrei au mai vorbit despre:

    -De ce cumparam produse de import care sunt construite si la noi la calitate mai mare

    -Motivele pentru care cumparam branduri cunoscute si cele pentru care nu le cumparam pe cele locale si care e return-ul

    -Imaginea de brand, costurile de productie si pretul de vanzare


    Au amintit de doua initiative locale foarte interesante - Targul de Craciun cu produse locale de la The Beauty Hub si Cadou Local, o initiativa care aduna intr-un pachet produse romanesti diverse (bijuterii, bauturi, cosmetice).


    In aceasta luna a cadourilor amintiti-va sa aruncati un ochi si la producatorii locali, sigur gasiti ceva pe gustul vostru, timp in care faceti si mult bine - pentru voi, pentru ei si pentru economia romaneasca.


    Sarbatori cu caldura!

    46m - Dec 17, 2020
  • EP7_Parfum de Succes

    "Success is a lousy teacher. It seduces smart people into thinking they can't lose." - Bill Gates


    Despre succes stim multe. Si daca nu stim, sigur gasim carti si articole, chiar multe, pentru a ne invata cum sa il atingem. Dar exista oare reteta pentru succes? Ce inseamna succesul de fapt? Mai bine zis, ce o mai inseamna succesul in perioada ciudata de acum?


    Kate si Andrei vorbesc in acest episod despre el - succesul si ating urmatoarele puncte:


    -Invatam singuri ce este succesul sau ne invata cineva (sau societatea)?

    -Cat conteaza familia si grupurile in ceea ce priveste succesul?

    -De ce vrem sa avem succes?

    -Cum stim ca avem succes?

    -"A face ce-ti place" vs. "A face ce trebuie!"

    -Succes general vs Succes particular

    -Brene Brown - Persoane care isi insusesc simtul valorii personale vs persoane care cauta continuu sa si-l demonstreze - care, oare, simte ca are mai mare succes?


    Cei doi va indeamna sa meditati asupra urmatoarelor idei:


    -Succesul autentic, personal, in detrimentul celui modelat de societate

    -Nu cumva aveti mai mult succes decat credeti?

    -Sprijiniti-va unii pe ceilalti catre succes, asa cum il intelegeti si simtiti voi

    -Poate fi succesul mai mult o emotie si mai putin o componenta materiala?


    Auditie fericita!

    46m - Dec 10, 2020
  • EP6_Drumul spre prietenie

    Am auzit cu totii vorbindu-se despre o asa-numita triere a oamenilor din jur in clipele de fata / perioada "statului mai mult in casa". Am constientizat ca unii oameni ne pot aduce mai mult disconfort decat placere si ca e cazul sa regandim obiectivele si structura relatiilor noastre.


    Bun. Ce inseamna prietenia pentru tine?


    Kate si Andrei discuta cu foc despre conceptul de prietenie, exact asa cum il vad ei, prin numeroase experiente si perceptii personale si exemple din viata de zi cu zi. Si mai mult, aduc pe "taraba" subiecte precum:


    -Competitia intre persoanele de acelasi gen - cream ceva valoros impreuna, ne ajutam sau doar ne comparam?


    -Exista "prietenie reala" intre barbati si femei sau e altceva la mijloc?


    -Cum pastrezi prieteniile peste ani si de ce e important sa o faci


    -Adevarul despre prietenie


    -Rolul asteptarilor in dinamica relatiilor


    -Aroganta, egocentrism si perceptie ingusta


    -Impactul expresiilor populare: "Cine se aseamana sa aduna", "Prietenul la nevoie se cunoaste", "Frate, frate, da' branza e pe bani"


    Cei doi va roaga sa:


    -Intre prieteni: fiti uniti, ajutati-va reciproc si puneti pe pauza mindset-ul "mie ce-mi iese", mai ales in perioadele de fata. Nimic nu a demonstrat mai mult ca acum puterea relatiilor si faptul ca nu exista "pot singur" - nu prea exista acest "singur" in existenta noastra umana.


    -Daca va doriti anumite persoane langa voi, tineti-le aproape. Nu asteptati sa faca primii pasi. Incepeti voi. Nu-i nicio rusine.


    -Va curatati ghetele pentru Mos Nicolae.



    Sarbatori cu caldura si sa ne auzim cu bine!

    46m - Dec 3, 2020
  • EP5_Oldies but Goldies

    "Da-le celor pe care ii iubesti aripi sa zboare, radacini la care sa se intoarca si motiv sa ramana" - Dalai Lama


    Un episod plin de emotii in care Kate si Andrei vorbesc despre importanta construirii unor relatii bune intre generatii sau chiar repararea acestora, acolo unde situatia o cere.


    Relatiile reprezinta o sursa principala a echilibrului nostru psihic si emotional, iar neglijarea lor este asemanatoare smulgerii unui copac de la radacina.


    Cei doi impartasesc exemple intalnite in viata lor si lectii de intelepciune invatate de la batrani care le-au aparut in cale, unii care au mai bine de 90 de ani. Chiar acestia vorbesc despre conflictul dintre generatii ca fiind un nonsens, iar motivul principal este lipsa de educatie si optica mentala extrem de ingusta, de ambele parti - si la tineri, si la batrani.


    Am trait cu totii momente in care ne-am dorit sa ne desprindem de "ai nostri seniori", sa le negam capacitatile, experienta si potentialul de a invata ceva de la ei.


    Pe palierul relatiilor de buna calitate sunt mai multi factori care ne blocheaza sa le obtinem: educatia, credintele, generalizarile, atitudinea si altele. In acest episod veti auzi cum sa le deblocati.


    Pe langa multiplele perspective, asa cum v-au obisnuit, cei doi va indeamna sa:


    -Consolidati relatiile si sa preluati responsabilitatea lor - primii pasi trebuie sa porneasca de la voi, si nu din cer.

    -Cereti sfaturi, ajutor, mentorat din partea celor in varsta din viata voastra - intelepciunea vine cu experienta, dar si cu trecerea timpului sau "ei au fost unde sunteti voi, voi nu ati fost unde sunt ei".

    -Nu va lasati amagiti de faptul ca "aveti timp" si nu va dati voie sa traiti cu regret. Nu stiti niciodata cat timp ii veti mai avea printre voi, asa ca daca nu v-ati deschis sufletele inca, ar fi timpul sa o faceti.


    Un weekend fain si La Multi Ani!


    35m - Nov 26, 2020
  • EP4_Motivational

    „Pofta vine mancand”


    Kate si Andrei au dedicat acest episod mult prea doritei - motivatie. O discutie incarcata de sens si emotie, care va fi alaturi de voi mai ales in aceasta perioada dificila.


    Veti gasi strategii de a trece peste momentele in care motivatia pare ca nu exista, situatii de viata prin care trecem toti si experiente din trecutul celor doi.


    Ce e important de retinut:


    -Avem nevoie de obiective in viata noastra. Nu neaparat unele grandioase, dar ele trebuie sa existe. Motivatia este o componenta care ne energizeaza, asa ca nu o putem risipi chiar oricum si pe orice.


    -Orice ar fi, trebuie sa incepem cu ceva - de aici si "Pofta vine mancand". Putem sa incepem cu lucruri mici, dar care aduc stare buna: poate fi un mic dejun colorat, o organizare buna pe birou sau, de ce nu, un episod din Vinerea cu Kate si Andrei. Din lucruri mici luam dispozitia si energia, atat de necesare pentru a duce planurile noastre la final.


    -Motivatia e un concept complex, subiectiv, rar explicat intr-o maniera profunda, dificil de multe ori de inteles - de aici si o parte din dificultatile in momentul in care vrem sa trecem la treaba.


    -Motivatia e un cumul de factori - este energia care ne ajuta sa actionam, are influente multiple (interne, externe) și blocaje cat cuprinde. Bune si ele, hai sa ne-mprietenim cu ele! Cum le ducem, vedeti in episod.


    Cu drag si bucurie!

    39m - Nov 19, 2020
  • EP3_Tratat despre Modestie

    „Toata modestia e falsa modestie, altfel nu ar mai fi modestie” - Alan Bennett


    Asa cum au promis, Kate si Andrei trateaza amplul subiect al modestiei si il intorc pe toate partile: intelegerea conceptului, innascut vs invatat, influenta parintilor si a societatii, exemple practice si stiintifice, mandria și modestia sanatoasa si exagerata, cum tii masura ca sa nu sari calul și...multe perspective noi.


    Veti gasi aici:


    -Un nou mod de gandire care sa va ajute sa va puneti ambitiile in practica si sa cresteti profesional si personal

    -Exemple practice si studii stiintifice cu privire la modestie

    -Un subiect foarte bun de reflectie


    De ce e important subiectul?


    -Educația pe acest plan este mai mult absenta

    -Credintele eronate cu privire la modestie ne blocheaza semnificativ performanta si echilibrul psihic

    -Reprezinta un concept/construct subiectiv, care se modifica sub influenta sociala


    Va indeamna sa:

    -Fiti mandri, pentru ca este omenesc si nativ

    -Intelegeti ca modestia e sanatoasa, cat timp mandria e si ea la fel

    -Folositi realismul in momentul in care vorbiti despre voi, in acord cu valoarea sociala a rezultatelor si actiunilor voastre


    Descoperiri si vorbe mari:

    -„Walk the Talk” sau „Ori te poarta cum ti-e vorba, ori vorbeste cum ti-e portul” (din poporul nostru si al altora)

    -Jessica Tracy: „Mandria este componenta evolutiva si nu invatata social”

    -Daniel Sznycer: „Fara sa te mandresti, nu stiu care ti-e succesul si nici cum sa te valorizez”

    -Sznycer&Cosmides: „Legatura dintre mandrie si valoare sociala este componenta a naturii umane - daca credem ca ceva ne va face mandri, este pentru ca aratam bine in ochii altora”

    -Cheng&Tracy: „Cei mai mandri oameni sunt cei mai de succes” (cei cu mandrie sanatoasa)

    -Julia Driver: „Modestia e dispozitia de a subestima valoarea reala”


    Auditie placuta!


    38m - Nov 12, 2020
  • EP2_Ce ne facem cu creativitatea?

    „Este excelent să faci ceva din nimic!”

    „Antrenam creativitatea undeva pe la gradinita. Apoi, în școală, la intrebari de genul <Care este capitala Romaniei> nu avem ce crea. Trebuie sa raspundem cu ce stim. Adica Bucuresti!”


    Kate si Andrei discuta despre creativitate, cu exemple si strategii, pornind de la:

    -   Curentul UpCycling – cum si-a facut un om ca noi toti o casa de la zero cu bani de telefon, adica 6500 lei

    -   Creativitatea in copilarie

    -   Influenta sociala asupra creativitatii si cum depasim blocajele

    -   Rolul credintelor in folosirea creativitatii - „Cred ca daca ma fac profesoara voi muri de foame / Asta cred ca asta vad!” – or sta lucrurile chiar asa?

    -   C.G. Jung – „Oamenii nu au idei. Ideile au oameni” – oare chiar suntem „patronii” ideilor noastre?


    Mai mult decat atat, cei doi ne indeamna sa:

    -   Dam drumul creativitatii, printr-un mindset nou

    -   Ne sprijinim unii pe altii, mai ales in perioadele acestea dificile!

    -   Testam si punem in aplicare ideile. Daca nu, macar sa le scriem intr-un jurnal. Altfel, ele pleaca!

    39m - Nov 6, 2020
Audio Player Image
Vinerea cu Kate si Andrei
Loading...